Scopul unui album tip photobook (pe romaneste – fotocarte) este de a relata pe scurt povestea unei nunti in imagini. Eu prefer o imagine pe pagina, sau chiar o singura imagine intinsa pe doua pagini, un colaj frumos de 2, maxim 3 imagini sugestive pe aceeasi deschidere de carte. Nu vad rostul de a ingramadi 4-8 imagini intr-o pagina de fotocarte, deja pasim periculos spre moartea esteticului. Cum era aia? Less is better

Fotocartea trebuie sa povesteasca nunta voastra in 20 de file, trebuie sa smulga 20 de “Uau!”-uri. Nu este un album in care arhivam fotografii, ci un colaj de imagini care compun o poveste.

La obiect, eu pun intr-o fotocarte de 40 de pagini 50-60 de fotografii. Pentru că aşa e bine şi frumos.

Iar pe cei care doresc sa aiba cat mai multe poze in album ii sfatuiesc sa se indrepte catre un album “clasic”, cu folie, buzunare sau carton cu pergament, in care sa arhiveze dupa bunul plac 200-300-600 de fotografii.

Un Frozen Yogurt mic de la vecinul meu din Carrefour Ahmed. Evident, l-am mâncat după şuting.

Primul inel de logodnă pe care l-am fotografiat. Bijuteria este foarte finuţă, iar diamantul minuscul m-a pus un pic în dificultate. Am folosit un mic truc pentru a “mări” piatra preţioasă fotografiindu-l alături de o floricică foarte mică.

În drum spre Lacul lui Eminescu l-am fotografiat pe Bau-Bau ascuns într-o căpiţă.